Originile evolutive ale sărutului

Sărutul este un gest recunoscut la scară largă ca simbol al tandreții, respectului și romantismului, dar originile sale rămân adesea învăluite în mister. De ce ne sărutăm, totuși? O cercetare recentă realizată de Universitatea din Warwick a propus o ipoteză captivantă: sărutul ar putea fi derivat din comportamentele antice de îngrijire ale strămoșilor noștri, mari maimuțe. Această idee a fost detaliată într-un articol publicat în revista Evolutionary Anthropology. Deși sărutul pare un gest simplu, el este, de fapt, plin de simbolism și reglementat de convenții culturale de mii de ani.

Fiecare cultură are reguli specifice despre cum se exprimă afecțiunea, atât în public, cât și în privat, iar aceste reguli stabilesc cine, unde, când, cum și în ce circumstanțe poate săruta. De exemplu, romanii aveau diferite tipuri de săruturi, fiecare având un rol distinct. Osculum era un sărut pe obraz, simbolizând afecțiunea socială sau familială, fără a implica romantism, și putea fi utilizat ca un gest de politețe. Basium, sărutatul pe buze, denota o relație mai intimă, dar fără conotații sexuale, în timp ce Savium, de asemenea pe buze, exprima o dorință carnală. În Europa contemporană, săruturile pe obraji între o femeie și un bărbat sunt frecvente ca salut, dar între bărbați este rar să se schimbe, cu excepția cazului în care sunt foarte apropiați sau se află în contexte formale, cum ar fi funeraliile.

Aceste norme sociale privind sărutul variază în funcție de regiune și context. În mediul profesional, sărutul este adesea evitat, în timp ce în anumite familii mafiote, membrii se pot săruta pentru a-și reafirma apartenența. Chiar dacă aceste convenții sociale se schimbă de la o cultură la alta, toate au un scop comun: să regleze și să atenueze conotațiile intime ale sărutului, rezervând acest act pentru relații și situații adecvate. Această reglementare sugerează că sărutul are o semnificație biologică fundamentală, prezentă în toate culturile, ceea ce indică rădăcini evolutive mai profunde decât normele culturale.

Originile sărutului uman sunt subiectul mai multor teorii. Unele sugerează că buzele feminine au evoluat pentru a atrage atenția, în timp ce altele cred că sărutul derivă dintr-un gest de „adulmecare”, menit să evalueze un partener social. Cu toate acestea, aceste explicații nu clarifică în totalitate de ce sărutul are forma sa actuală. Alte teorii mai aprofundate fac legătura între sărut și alăptare sau premasticație, un comportament prin care îngrijitorii oferă sugariilor alimente preamestecate. Ambele comportamente implică suptul sau proeminența buzelor, însă această abordare are și ea limite. Spre deosebire de alăptare, sărutul nu are o funcție de hrănire și nu se adresează sugarilor. În premasticație, buzele se îndepărtează pentru a oferi hrană, un gest care contrastează cu intimitatea și ingesta asociate cu sărutul.

De asemenea, deși mamiferele folosesc gura în diverse interacțiuni tactile, nu există un echivalent direct al sărutului în rândul acestora, cu excepția verilor noștri evolutivi cei mai apropiați, cimpanzeii și bonobo. Această observație susține teoria cercetătorilor de la Universitatea din Warwick, care consideră că sărutul ar putea deriva din comportamentele de îngrijire reciprocă ale marilor maimuțe non-umane și umane.

În societățile de primate, îngrijirea reciprocă nu se limitează la simple gesturi de curățenie. Acest comportament este esențial pentru menținerea coeziunii sociale și pentru consolidarea legăturilor dintre membrii grupului. Prin curățarea reciprocă de paraziți și resturi, maimuțele construiesc un climat de încredere, favorizând alianțele și reducând tensiunile interne. Aceste practici joacă un rol fundamental în integrarea indivizilor, structura ierarhiilor și stabilirea unor relații armonioase în comunitățile lor.

Pe parcursul evoluției umane, pierderea părului corporal a făcut ca aceste forme de îngrijire să devină tot mai puțin relevante din punct de vedere funcțional. Deși oamenii au păstrat utilizarea mâinilor și buzelor pentru a interacționa cu semenii, îngrijirea ca gest de curățenie nu mai este necesară. Totuși, aspectul social al acestui act a supraviețuit, transformându-se treptat dintr-un gest utilitar într-un simbol al afecțiunii și intimității. Nevoia de a stabili legături și de a consolida relațiile, înrădăcinată în originile noastre de primate, pare să fi supraviețuit într-o altă formă, evoluând spre ceea ce astăzi numim sărut. Astfel, sărutul ar putea fi în cele din urmă perceput ca o formă evoluată de îngrijire, orientată mai degrabă spre emoție și atașament decât spre igienă.