Acasă
politică
advertoriale
actualitate
administrație publică
monden
business
economie
cultură
sport
sci-Tech
evenimente
Nu a fost introdusa o sursa
Andreea Filipescu
7
Ministerul Energiei a anunțat lansarea celui de-al doilea apel de proiecte destinat sprijinirii investițiilor în capacități noi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum. Programul este finanțat prin Fondul pentru Modernizare, iar bugetul total estimat este echivalentul în lei a sumei de 310,69 milioane de euro.
Acest apel se adresează operatorilor economici – societăți comerciale și regii autonome – care intenționează să dezvolte proiecte sustenabile, cu un impact direct asupra independenței energetice și reducerii emisiilor de carbon. Proiectele vor fi selectate în urma unei proceduri de ofertare concurențială.
Perioada de depunere a proiectelor este cuprinsă între 22 mai 2025, ora 12:00, și 22 august 2025, ora 17:00, prin intermediul platformei electronice MySMIS2021.
Obiectivul principal al acestui apel este finanțarea unor capacități noi de producere a energiei electrice din surse regenerabile – eoliene, solare (atât sub, cât și peste 5 MW) și hidro –, destinate consumului propriu al solicitantului.
Proiectele vor fi evaluate în funcție de două criterii principale: cuantumul ajutorului de stat solicitat per MW instalat (maximum 90 de puncte) și predictibilitatea producției pentru Sistemul Energetic Național, evaluată prin existența unei capacități de stocare de minimum 12 minute (maximum 10 puncte).
Ministerul subliniază că acest program contribuie la atingerea obiectivelor naționale și europene privind tranziția către o energie curată și sustenabilă.